Conflict fără precedent Franța – Italia pe tema Vestelor galbene! Monsieur Macron, ce ție nu-ți place, altuia nu face, adică românilor! Și: ”Încurcă-i drace!”

Conflict fără precedent Franța – Italia pe tema Vestelor galbene! Monsieur Macron, ce ție nu-ți place, altuia nu face, adică românilor! Și: ”Încurcă-i drace!”

Vicepremierul italian Luigi Di Maio, ce credeți că a făcut? A mers în Franța unde s-a întâlnit cu lideri ai mișcării insurgente Vestele galbene, pe care, evident, i-a încurajat. ”Vântul schimbării a trecut peste Alpi” a spus Di Maio, legitimând astfel acțiunile violente ale Vestelor galbene.

Franța a reacționat virulent, bătându-i obrazul lui Di Maio, că ”această nouă provocare nu este acceptabilă pentru cele două state vecine și partenere în UE.”

Numai că, în urmă cu puține zile, Macron a făcut declarații dure la adresa guvernului italian, cerând italienilor să-l schimbe, în mod destul de direct. Replicile mult mai dure ale lui Salvini au fost umilitoare.

Alta era, însă, problema. Ce-a făcut Franța lui Macron cu #Rezist din România? Păi, cu mult mai rău decât a făcut Di Maio cu Vestele galbene. Nu s-a sfiit să atace Guvernul și Parlamentul, că e bine ce zice #Rezist, a sprijinit toate atacurile împotriva României inclusiv în organismele UE. Vi-l amintiți pe Macron la București care, după semnarea contractelor cu statul român de miliarde, s-a apucat să spună cât de corupți suntem și că trebuie să mai așteptăm până să primim și noi mai mult respect? Vă amintiți susținerea Republicii Franceze pentru Kovesi și cătușe, mari amatori de abuzuri?

Ei, bine, au încercat-o și cu italienii. Dar macaronarii s-au dus peste ei acasă și au făcut ce-au făcut ei altora: că Macron nu bun, ci Vestele galbene. L-ati văzut pe Salvini și Di Maio ce gură spurcată au? Nu s-au sfiit chiar deloc. Din când în când își amintesc de gloria străbună.

Ce-am putea spune noi, atât de încercați în toate, că atunci când te uiți în est, te bat rușii, în vest stau cu ochii severi ungurii, nemții, francezii, olandezii, austriecii, suedezii, italienii, iar mai spre sud i-am avut pe otomani. Nici nu mai știm. O speranță ne-a rămas totuși, cum zice poporul: ”Încurcă-i drace!”

Leave a Reply

Desfășurător