Câteva vorbe

NEAM EROIC aparent între „urmăriți” și „urmăritori”…

Încerc să înţeleg ce ni se întâmplă. Privesc în zona politicului şi nu văd decât ceea ce se vedea şi pe vremea lui Eminescu, Caragiale, Iorga , Arghezi sau Octavian Goga… Discursuri pro şi contra unor idei mărunte sau nefericit impuse unui interes naţional, chipurile. Nici la capitolul injurii nu găsesc ceva original faţă de ce-am avut în prima noastră democraţie… Cine a vrut şi cine n-a vrut s-a aşezat peste capetele noastre, cu „demnitatea” votului nostru şi ne-a jucat cum a vrut, ori cum i s-a cerut.

Neamul Eroic de care vreau să vorbesc aici nu prea s-a amestecat esenţial acolo unde i s-a părut că are cine să-l reprezinte…

Din păcate, acest Neam Eroic nu prea a fost reprezentat niciodată aşa cum ar fi meritat…sau, pentru a fi extrem de obiectivi cu adevărul zilei,( Neamul votează, nu?) a fost întotdeauna reprezentat aşa cum probabil a meritat!

Poate, şi nu vreau să se creadă că sunt răutăcios, cel mai bine , Neamul nostru eroic,  a fost reprezentat în Epoca  „urmăriţilor general”, şi a „urmăritorilor de profesie”, adică în perioada de influenţă bolşevică, în perioada acestor ultimi şaizeci de ani…

Să nu fim speriaţi, trăim plenar în această perioadă chiar dacă au trecut douăzeci de ani de la Revoluţie! Caracterele nu se schimbă peste noapte şi nici „aura adevărului” nu se lasă peste capul Neamului  în 24 de ore!

Despre această perioadă ar trebui să vorbim în fiecare zi, să vorbim şi să acţionăm, adică să-i scoatem dintre noi pe toţi cei care continuă să facă munca murdară, ruşionasă şi nedemnă firii omeneşti de „urmăritori” cu orice preţ…

Nu ştiu să existe alt stat în lume cu o populaţie aşa de aplecată spre demersul sinistru al interesului pentru urmărirea aproapelui…

Instalarea comunismului în România a distrus, științific demonstrat, nu doar o economie în plin avânt, aşa cum era economia noastră chiar şi după terminarea războiului( Mareşalul spunea la Marele proces al ruşinii naţionale că a lăsat Băncii Naţionale peste patruzeci de vagoane de aur), dar a distrus valorile  morale esenţiale ale omului, a distrus  ideea de adevăr, dreptate, ruşine, milă, omenie, mândrie personală , credinţa în Dumnezeu şi mai adăugaţi cei de bună-credinţă altele asemenea…

Ura, invidia, minciuna, flecăreala, văicăreala, necredinţa în Dumnezeu, slăvirea unor derbedei ai momentului istoric indiferent din ce ţară ori la ce etnie sunt afiliaţi, aşezarea triumfalismului de paradă peste lumina  mormintelor eroilor naţionali, a făcut  din noi, în aceşti şaizeci de ani, un Neam fără busolă, fără mândrie şi fără interes imediat ori de perspectivă.

La noi, spunea Arghezi, pe la începutul secolului XX „corupţia e veche şi spiritul trădării datează de mult. Prestigiului infam al pungilor cu aur s-a închinat tot ce-i surtuc şi tot ce-i…Bucureşti. Noi suntem aceia care am dispreţuit munca semenilor noştri, neputând admite alte profesii decât a procuratorului de bani şi femei. Modesta virtute am călcat-o în picioare şi am făcut-o să sufere crunt. Cine ne-a privit cu atenţie pe stradă, ne-a văzut stăpâniţi de un măreţ orgoliu gol. Noi am apăsat credinţa, am prigonit-o, am persecutat inteligenţa; geniul şi talentul, le-am izolat. Am insultat, am pângărit datoria. Unde a fost sufletul ne-am întrecut să ridicăm mocirla. Am murdărit prietenia. Noi suntem o lume care costă scump, de-o falsă opulenţă.În Bucureştii noştri, pe trei sferturi putrezi, ocărâm gingăşia timidităţii şi conceptul iubirii de oameni îl mânjim. Neobrăzarea este la noi curaj; filozofia bărbăţiei noastre este o hidoasă impertinenţă…

Corupţia noastră nu e de astăzi, şi oraşul cel mare al Ţării Româneşti nu e pierdut din pricina câtorva pierduţi. Mărturisindu-ne nouă înşine plăcuta  noastră ignominie. Noi purtăm răspunderea unui neam isteţ şi nobil, pe care l-am jignit în tot ce-a putut să aibă mai dumnezeiesc.

Corupţia noastră e veche şi ni-i dragă. Cel ce nu s-a vândut încă azi, s-a vândut ieri unora şi poate că tuturora din câţi au plătit mai bine- şi se va vinde mâine, desigur. Căci cine va mai putea să aibă încredere în solvabilitatea morală a visătorului naiv?…

Întoarceţi-vă, domnilor acasă şi depuneţi arma convingerilor voastre…

Cu fruntea-n mâini, omul poate ajunge să gândească, şi-i de-ajuns o clipă din această lumină, pentru ca insul adormit în mijlocul minciunii aparente, să se trezească, transformat şi senin. Tudor Arghezi,1915.”

Vorbele marelui artist al cuvântului sunt astăzi mai adevărate ca acum o sută de ani… Vorbea Arghezi despre puterea politică a timpului său şi vorbea de parcă  cineva îi spunea că şi peste o sută de ani, politicul nostru va fi la fel…

Şi, vai nouă, politicul nostru chiar este la fel, dacă nu, şi ceva mai peste, ce era acum o sută de ani…

Ar trebui să adăugăm, la cele spuse de Arghezi şi calitatea asta nouă de „urmăritori ai aproapelui”, calitate pe care bolşevismul sovietic ne-a predat-o ca pe o lecţie de viaţă şi de moarte, cincizeci şi ceva de ani… Şi, Doamne, ce bine s-a prins lecţia asta nenorocită de sufletele noastre…

Noi am săltat tehnica urmăriri la rang de artă şi am făcut din „urmăritorii aproapelui” o clasă de privilegiaţi… Bine plătiţi, bine înfipţi în economicul Statului, urmăritorii noştri de profesie, dar şi ceilalţi, mult mai mulţi, acoliţii lor, plătiţii sub acoperire, INFORMATORII, pleava asta jalnică de slugi abjecte care ne-a studiat mersul la toaletă şi culoarea pişului din tufiş, continuă să domine o lume speriată de necazurile zilei, de lipsurile de tot felul…

Să nu ne atingem cumva de ei. Să nu le scădem pensiile şi mai ales să nu le umblăm la privilegii. Sunt drepturi câştigate, ce naiba?!…(Am înţeles că acuma urmează să se voteze în Parlament un fel de subvenţie, ceva asemănător cu pensia şi pentru cei care au muncit ca Informatori.)

Corupţia morală este pentru noi, în aceste zile grele, mult mai gravă decît corupţia economică, deşi ultima  ar putea fi stopată prin forţa Statului…

Cînd am aflat numărul dosarelor scoase din mâinile „urmăritorilor” noştri, m-am închinat!

Adăugaţi numărul Informatorilor la numărul Urmăritorilor şi veţi constata că Urmăritorii şi Informatorii erau mai mulţi decât Urmăriţii… Altfel spus, am trăit în absurdul socio-politic când nemaiavând urmăriţi, urmăritorii se urmăreau între ei!  Neamul meu Eroic, Neam Voievodal, Neam Sfânt, ce-au făcut bolşevicii din tine în numai şaizeci-şaizeci şi cinci de ani?

Unde eşti, şi cum te vom recunoaşte?

Şi totuşi, El, Neamul meu Eroic  există.

Întotdeauna, vă rog să reţineţi, întotdeauna când Ţării i-a fost greu, când împrejurări istorice nefaste ne-au stat împotrivă ameninţându-ne cu desfiinţarea, Neamul s-a trezit din aparenta lui letargie şi a transformat Istoria după vrerea lui! Momentul Revoluţiei din 89 nu este singular, dar este un  exemplu…

Dacă atunci, în 89, trezirea Neamului ar fi fost totală, ieşeam definitiv din sfera bolşevismului sovietic… Am ratat, cu puţin, intrarea noastră, din prima lovitură, cum se zice  sub zona  actului de măreţie al eliberării totale de sub dominaţia ciumei roşii…

Să îi ferească Dumnezeu pe toţi cei care cred că Neamul meu Eroic nu ştie să discearnă…

Ştie, şi cu siguranţă, că la timpul potrivit,  o s-o facă…

Leave a Reply