LOCUL SUB SOARE…

Toți ne căutăm locul sub Soare.

Este căutarea normală, curată și cinstită a fiecăruia dintre noi, este căutarea specifică vieții…

N-ai de  ce să fii jignit, urât, blestemat ori adulat doar pentru că, om fiind, te  preocupi să-ți cauți o poziție mai bună, mai avantajoasă, mai potrivită cu interesul tău, cu voința ta, cu pregătirea ta și aspirațiile tale… Și fiecare, funcție de cât caută, cât muncește, cât se zbate, în ce fel de împrejurări înțelege să-și trăiască viața se poziționează, mai devreme sau mai târziu acolo unde și-a dorit…

Până aici teoria este bună și frumoasă, dar ce ne facem când, în normalitatea acestei proceduri intervine Statul și oamenii Statului?

Atunci, toate zbaterile tale ca om normal, cu aspirații normale, cu muncă potrivită și cinstită demersului tău, nu mai fac doi bani…           Atunci intervine „omul statului”, intervine arbitrariul, interesul altuia, propteaua specifică omului dintr-un Stat corupt, așezat pe temeliile minciunii, imposturii, hoției, influenței politice și intereselor de gașcă politică!

Locul tău sub Soare nu-ți mai aparține, căutările tale firești nu mai au niciun rezultat!

Când Omul Statului corupt intervine în viața ta, viața ta nu-ți mai aparține!

Viața ta este profund compromisă în cel mai curat ungher al existenței ei, în credința că prin muncă cinstită, Locul tău sub Soare nu mai poate fi ocupat niciodată de tine, ci de altul…

Acest „altul” este de fapt omul Statului corup și mincinos, omul crescut, îngrijit și îngrășat din taxele și impozitele  furate de la tine…

Tragedia asta te transformă dintr-un om normal într-un om revoltat!

Și când devii revoltat, când simți că existența ta este deja în pericol, tot el, omul statului parșiv și corupt îți apare în față, cu bâta, cu gazul lacrimogen, cu glonțul de cauciuc, cu tunul de apă…

Omul statului parșiv știe că tu, omul revoltat ești capabil să-i desființezi privilegiile, și din acest motiv își ia toate măsurile de protecție… Își aduce alături lingușitorii de profesie, micimile, scursurile umane care pot oricând să-l compromită pe omul revoltat, să-l atragă în capcanele minciunii lor profesioniste și devoratoare, să-l așeze sub tunul propagandei pline de ură și-l aruncă fără pic de milă în fața celor  mulți și proști, spre „dreaptă judecată”!

Și uite așa, locul tău sub soare este uzurpat de omul statului parșiv și toate teoriile binelui social ce tronează prin marile cărți ale demnității umane nu-ți mai sunt de nici un folos…

Nu e trist?

Leave a Reply