ACASĂ…

Cum m-am hotărât să revin în politica zilei, aici, la Oraș, am și dat de primul mare handicap!

Constat cu uimire că nu mai reușesc să cunosc oamenii…

Chiar dacă le cunosc foarte bine fețele și le știu trupurile, imediat ce început să vorbească, mă pierd, nu mai știu cine sunt!

Până ieri (acum vreo paisprezece ani), adică până la momentul despărțirii mele de „personalitățile” lor, și am în vedere că fiecare om este o personalitate, arătau altfel, se mișcau altfel, aveau fețele unor inși cu demnitatea așezată în frunte și vorbeau cât se poate de normal…

Acum încerc să-i redescopăr și mi-e greu, tare greu…

Ce s-o fi întâmplat cu ei în ultima vreme?

Cine i-a transformat așa de mult, că au ajuns de nerecunoscut?

Unde le sunt identitățile prin care își demonstrau atât de pertinent valoarea?

Unde le este vorbirea calmă, cursivă, bazată pe judecăți de valoare, pe experiențe de viață trăită sub toate formele unor dictaturi ciudate?

Ce-ați făcut, oameni buni, cu voi și  cu Orașul meu?

De ce l-ați distrus și i-ați îmbolnăvit oamenii?

Mă retrag la ai mei, la țară, să văd dacă mă mai regăsesc printre ei, și… surpriză!

Încep, ici-colo, să dau peste chipuri cunoscute, să aud vorbirea simplă și curată pe care o știam din propria mea copilărie.

Da, uite că, aici, la Sat, oamenii au rămas oameni, n-au dispărut! Sunt doar ceva mai îmbătrâniți, mai bolnavi și mai singuri… La fel este și Satul…

Dar oamenii, repet, oamenii au rămas oameni!

Glasurile lor nu s-au schimbat, obiceiurile le-au rămas aceleași, în sensul că merg duminica la Biserică, stau la sfânta Liturghie, ascultă povața Preotului și revin în gospodăriile lor revigorați de semnul Crucii pe piept și de uimitoarea forță a credinței în Dumnezeu.

Nu și-au uitat nici chiar durerosul obicei al înmormântării…

Se adună, conform tradiției, tot Satul, în curtea celui plecat la Domnul, și-i aduc închinarea și iertarea lor cea de toate zilele, ultima și definitivă , atât de necesară pentru curățirea propriului lor suflet, la cea de-a doua înviere…

Nici munca țăranilor mei, adică a  celor de la Sat nu s-a schimbat prea mult!

A rămas la fel de grea ca întotdeauna, cu rezultate mărunte, la limita subzistenței, dar nimeni nu se plânge…

Și nu se plânge pentru că n-ar avea cui să se plângă…

Țăranul nostru știe că nu primește ajutor de la nimeni, decât de la Dumnezeu!

Da, Lui Dumnezeu, seară de seară, fiecare țăran I se închină și I se plânge… „Ai, Tu, grijă, Doamne, și de sufletele noastre!”.

Este în tradiția țăranului român să nu se plângă oamenilor pe care-i vede doar din patru în patru ani, la poarta lui, ca pe niște milogi pârliți, mincinoși și lipsiți de orice credință, cum vin să-i ceară VOTUL, pentru o iluzorie facere de bine! Atât de „iluzorie” că, din bun-simț, nici nu mai vrea să le ceară socoteală „milogilor de voturi”, pentru minciunile spuse în campania precedentă…

Nimeni, absolut nimeni nu  le mai trece pragul în cei patru ani, dintre două campanii electorale… Mai trist și mai tragic nu se poate!

Țăranii mei, că despre ei vă vorbesc aici, au rămas aceeași oameni cu chip curat și inimă bună, blândă și iubitoare pentru Satul lor, pentru semenii lor și, dincolo de toate, pentru Țara lor…

Dacă mâine s-ar pune întrebarea cine merge la război pentru apărarea acestor sfinte pământuri ale României eterne, ei, țăranii ar fi primii care s-ar înrola în armată… Ascultați-i cum vorbesc despre Țară, cum vorbesc despre pământul Țării lor! Priviți-le lacrimile din ochi, jalea din suflete și încercați să le traduceți, dacă puteți, umilința din inimi… Să vă ferească Bunul Dumnezeu să ajungeți să vă judece „dragostea de Țară”, țăranii mei…

Nici un tribunal din lume nu poate da sentințe mai demne, mai pline de curaj, mai adevărate, mai pornite spre esența martirajului…

Dacă ar ști acești „culegători de voturi” ce zace în sufletul țăranilor mei…

Aveți grijă, domnilor, țăranii mei au ajuns deja la capătul răbdării!

Aveți grijă cum negociați interesele majore ale Țării lor, aveți grijă să nu le știrbiți din demnitatea lor de Stăpâni adevărați ai Țării!

Îi privesc și nu pot să nu constat că aici, aici și numai aici, la țară, poți să-ți cunoști cu adevărat stăpânii sufletului, originea ca om, măreția sfințeniei primită prin Taina  Sfântului botez în care te-ai născut…

Aici îți recapeți naturalețea graiului, îți reconstruiești tot ce ai pierdut din cultura moralei tale creștine, înțelegi mai bine ca nicăieri legătura ta cu Cerul tău, cu Dumnezeu și Țara în care ai avut norocul să te naști.

În traiul lor minimal, dar demn, găsești vigoarea unui alt început de viață, și în speranțele lor mereu aducătoare de izbânzi îți poți reclădi cursul unei vieți normale, dacă mai ai puterea să te adaptezi normalității în care se trăiește, de la facerea lumii, în Cătunul și Satul românesc tradițional…

Într-o singură săptămână de „trăitor la Sat”, dacă ai avut norocul să te naști la Sat, simți deja alt puls al sângelui prin venele trupului, iar mintea începe să se reașeze în structurile sale sănătoase prin legătura sfântă cu Universul în care te regăsești…

În a doua săptămână de stat „la țară” este imposibil să nu simți că la masa ta cea de toate zilele se așază și Dumnezeu!

Îi simți prezența peste tot! Din Sfințenia Icoanei așezate în peretele de la Răsărit și până în ultimul ungher al Curții, te simți deja supravegheat de puterea Sfântului Duh……

Începi să spui  sfios, Tatăl Nostru, reînveți taina sfântă a Rugăciunii, aerul curat al spațiului Ceresc din Curtea ta te saltă cu tâmpla până sub toartele Cerului cel Mare, iar dangătul de sărbătoare al clopotului din curtea Bisericii te cheamă să stai de vorbă cu sfinții… Și, duminică de duminică, țăranii mei merg la Biserică și stau de vorbă cu Sfinții…

Mă strecor și eu printre ei și le sunt profund îndatorat că mă acceptă și mă ocrotesc cu privirile lor curate, cu tăcerile lor pline de tâlcul înțelegerilor profunde…

Reveniți la țară, oameni buni, ascultați glasul străbunilor din uitatele morminte ale Cimitirului din Deal, intrați ca de obicei în Bisericuța voastră din sat și veți constata că viața voastră de zi cu zi se schimbă fundamental, iar  somnul din fiecare seară vi se transformă în sănătatea curată de care aveți atâta nevoie, indiferent de vârsta pe care o trăiți…

Reveniți în Curtea Casei voastre , stați de vorbă cu cei ce încă mai există, prindeți în filosofia vieții voastre parte din tâlcuirea vorbelor lor și o să vă simțiți din nou parte integrantă a universului Dumnezeiesc ce ne-a fost hărăzit de Cel de Sus, încă de la Facerea Lumii!

Aici, la Sat, în Curtea ta, cu Cerul tău deasupra creștetului, te simți cu adevărat Om al Lumii făcute de Dumnezeu! Aici, și nicăieri în altă parte!

Bunul simț al țăranului român, încă trăiește! Dacă vă este dor de viața voastră adevărată, dacă vreți să vă întâlniți din nou cu Dumnezeu, veniți la SAT!

Prea mult uitat și chiar batjocorit  de mai marii zilei, părăsit mai mereu de cei ce și-au căutat un dram de avuție personală, Satul românesc a rămas același spațiu sfânt în care Dumnezeu se plimbă printre oameni, îi ascultă, le vorbește, și-i apără de lăcomia și prostia celor ce vremelnic au puterea să-i conducă…

Vă implor, reveniți la Țară, reveniți în Satele voastre și nu le lăsați în paragina uitării!

Dincolo de mormintele sfinților voștri părinți, ce vă așteaptă să le tămâiați spre slava vieții voastre și slava nemuririi lor,  să nu uitați că, aici, în Curtea voastră, vă așteaptă întotdeauna Dumnezeu…

Veniți la voi acasă, veniți să vă întâlniți cu Dumnezeu…

Leave a Reply

Desfășurător