ANONIMATUL vrajbei…

Am uitat să mai fim oameni și, așa, peste noapte, mânați de tot felul de interese, toate nobile, am devenit „personalități”!…

Toți suntem personalități!

Foarte greu mai găsești un om normal!

Unul care să-ți răspundă la salutul banal al zilei, să-ți zâmbească amabil doar pentru că l-ai remarcat în drumul tău matinal, unul care să te întrebe la rândul lui „ce mai faci”?

Se pare că de la Revoluție încoace, oamenii normali au tot dispărut!

Au apărut specialiștii în toate, adică, specialiștii în nimic…

Au apărut unicatele, atât de „unicate” încât nu pot fi folosite la nimic…

Vrei să spui ceva, cuiva, să-ți dai cu părerea, modest și neinteresat prea tare de un anumit subiect?

N-ai cum! Specialistul de lângă tine te ia în tărbacă, te supune unui proces de instrucție rapidă, te face „depăși”, te așează într-o celulă ideologică și te face să-ți pară rău că l-ai băgat în seamă!

Vrei să ai o anumită abordare despre viața zilei în care și tu ești parte? Grav! Dracu te-a pus să intri în filosofia asta complicată?

Doar specialistul de lângă tine are dreptul să-ți spună, cu lux de amănunte tot ceea ce tu nu știi, nu trăiești chiar dacă exact asta trăiești… Oricum, el știe mai bine ca tine cum trăiești…

Supărat că ți se viciază aerul pe care-l respiri de atâtea personalități ce trăiesc în arealul tău zilnic te simți obligat să ripostezi!

Să-i spui „specialistului” că este doar un mic sau mare dobitoc de care nu ai nevoie, dar cui să-i spui așa ceva?

Specialistul te ascultă, râde, știe că de fapt l-ai ghicit, știe că e un mic sau mare dobitoc, dar tot nu se lasă!

Rămâne, precum măgarul, consecvent ideilor lui…de specialist în toate, pregătit să-ți dea lecții de care nu ai nevoie și este gata oricând să te jignească…

De fapt, acest soi de specialist este doar o picătură de vrajbă într-o mare de vrajbă care ne-a cuprins pe toți…

Să ieșim din vrajba asta anonimă și păcătoasă este prima noastră obligație morală!

Cum facem acest pas?

Revenind la poziția omului simplu, a omului cinstit, lipsit de tarele unor calități pe care nu le-ai avut niciodată…

Să încercăm să revenim în trupurile noastre normale, în mintea noastră, atât cât este, să ne comportăm conform obiceiurilor acestui neam, să mai mergem pe la Sfânta Biserică, să ne amintim că lumea a început cu multă vreme înainte să ne naștem noi și, probabil că o să dureze și după ce o vom părăsi noi…

Să ne adunăm între cei pe care îi cunoaștem, să refacem arealul ceva mai larg al familiei, să învățăm să ascultăm din ce în ce mai mult pe cei ce au ceva de spus și să ne însușim tehnica simplă a tăcerii…

Nici nu știți ce terapie aducătoare de sănătate mintală și trupească poate să aducă terapia tăcerii…

Asta nu înseamnă că trebuie să-ți sacrifici lumea în care trăiești, în care crezi, pe care o admiri, de dragul tăcerii!

De pildă, în fața prostului este un imens păcat să practici „tăcerea”! Prostul nu știe și nu poate să înțeleagă niciodată tainele tăcerii tale, motiv pentru care, ori de câte ori ai ocazia să-i dai replica, ești obligat s-o faci!

Revin la ideea de început a textului! La „personalitățile” ce se fixează în drumul nostru zilnic obligându-ne la un comportament special!

Să ne căutăm normalitatea în care ne-am format ca oameni și să le oferim acestor „personalități” născute din nimic și pentru nimic, o simplă privire disprețuitoare!

Nici nu mai contează dacă reacționează cumva la astfel de stimulului dar de ce să-ți faci griji?

În fața „personalității de mucava”, „normalitatea”  se impune de la sine și cine mai are un dram de minte știe cum să facă diferențele…

Doamne, ce dor mi-e să stau de vorbă cu oamenii normali…

Leave a Reply

Desfășurător