20 DE MILIOANE DE COPII AVORTAȚI DIN 1990 PÂNĂ AZI! NU PROTESTEAZĂ NIMENI? ADEVĂRATUL SEMN AL GENERAȚIEI NOASTRE!

Aceasta este cifra oficială: în România au fost avortați în utimele 3 decenii 20 de milioane de copii! Eu cred că mai mulți.

Am omorât, noi, poporul român, o țară întreagă. În istoria noastră a existat o crimă mai mare pe aceste pământuri binecuvântate de Dumnezeu, de unde nu lipsesc nici apa, nici hrana, nici frumusețile toate. De ce am omorât noi, poporul român, încă un popor, un popor al inocenților, popor dăruit de Dumnezeu?

Nu alții, ci noi cu toții suntem vinovați: lăcomia, ura, invidia ne-au făcut un popor de criminali, care s-a rupt aproape în întregime de Dumnezeu.

Acesta este SEMNUL adevărat al generației noastre: 20 de milioane de copii avortați! De ce să ne mirăm că suntem unde suntem, că țara a căzut în mâinile cozilor de topor și a unor grupuri pentru care nu există patriotism și credință, pentru care singurul ”ideal” sunt banii? Pentru care părinții și bunicii au devenit o povară, îi încurcă cu viețile lor?

Câți dintre cei 20 de milioane de copii avortați, fiind în viață acum, ar fi fost oameni decenți și, în familiile lor, în societate, ar fi fost un sprijin de nădejde pentru națiune?

În România nu este și nu va fi liniște! Cum să aibă liniște un popor de criminali (cel care a făcut această afirmație – românii popor de criminali, referitor la avorturi – a fost uriașul poet Ioan Alexandru, unul dintre cei mai importanți lideri țărăniști dintotdeauna)?

Pe străzi, de una, de alta, se tot protestează. E bine, e la modă, e cool, cu muzici și dans. Că unii n-au una, că alții n-au alta, că alții vor să aibă mai mult, că alții vor să aibă și mai mult. Unii zbiară: pentru copiii noștri! Care copii? Copiii voștri au fost, cei mai mulți, uciși chiar de voi, iar cei rămași vor plăti din greu pentru aceste crime.

Nu, pentru cei 20 de milioane de îngeri uciși nu e nevoie să protestăm! Sângele lor este asupra țării întregi și nu-l vom putea spăla ”cu toate apele mării”!

Leave a Reply

Desfășurător