SĂ CONSTRUIM DIN MÂHNIRI colective, nu din mâhniri personale…

Nu este îndemnul disperatului ci al omului rațional…

Ca să reziste, o construcție, așa cum se știe, se face pe o temelie solidă!

Cine se încumetă să construiasă pe nisipuri mișcătoare?

Este surprinzător faptul că, la noi, la români, marile construcții s-au făcut pe temeliile unor imense suferințe, unor imense mâhniri!

Numai dacă ne gândim la drama Meșterului Manole și este suficient să argumentă acest adevăr!

Marile noastre construcții ascund în temelia lor de rezistență și mari dureri, disperări, mâhniri, neîmpliniri…

Și în politică este la fel.

Este la fel dacă vrei să construiești ceva solid, ceva care să reziste peste ani.

Marile noastre Partide politice au fost construite pe temeliie unor dureri acute, pe disperările unor clar-văzători în zona dezvoltării sociale a țării, pe durerea unor înaintași care și-au sacrificat viața în numele unor idei ce au fost așezate la temelia respectivelor partide politice.

Constatăm, fără excepție, că numai acolo unde s-a dovedit că există o durere reală în sufletele oamenilor, o disperare fără margină spre îndeplinirea unor idealuri înnalte, o mâhnire profundă pentru nedreptățile sociale trăite de o mulțime de oameni, au apărut Partidele politice, ca niște structuri bine construite să poate răspunde acestor dureri, disperăi, mâhniri…

În jurul acestor Partide politice s-au construit adevărate Școli politice prin care, conducătorii lor cei mai responsabili și-au expus crezul politic, ideile, măsurile necesare pentru a estompa durerile, disperările, mâhnirile celor ce au aderat la structura politică a respectivului Partid politic.

Altfel spus, este de remarcat că un Partid politic nu poate să apară doar așa din dorința unui anmit lider politic, din nevrozele sale, din nevoile sale mai mult sau mai puțin benefice și altora…

Ori noi ce constatăm azi?

Constatăm cu uimire și profund regret, că avem pe piața politică tot felul de formațiuni așa zis politice, cu nume pompoase, cu titulaturi din cele mai atrăgătoare, atîrnate efectiv de gâtul sau gulerul unui anume politruc cu ceva notorietate la lumina zilei.

Zic la lumina zilei pentru că, dacă se controlează notorietatea specimennului și la întunericul nopții, veți constata că respectivul conducător de „Partid politic” nu mai rezistă niciunei formule de analiză… „Marele conducător” rămâne un simplu „mare pierdut” în noapte, și atât!

Trăim sub teroarea unor mâhnire personale transformate în „ideologii politice” de conjunctură, ușor adaptate unor supărări de etapă dintr-o anumită zi!

Dacă, până seara,  mâhnirea șefului de Prtid se ameliorează, ori se schimbă fundamental, imediat se schimbă și culoarea politică a Partidului pe care l-a înființat, ori ideologia la care era pînă dimineață, parte!

Traversăm un timp istoric al profundei incompetențe politice, al amatorismului în politică, al conjuncturilor nefericite, repet, când orice politruc ceva mai notoriu al zilei se așază în fruntea unui simulacru de Partid politic și, fără pic de responsabilitate socială, contribuie la distrugerea efectivă a ideilor de democrație prin intermediul partidelor  politice!

Mâhnirile personale ale indivizilor nu pot aduce în prim-planul interesului politic, Partide care să răspundă unor mâhniri colective…

În tot acest timp nefericit, Marile Partide politice, cele construite cum spunem pe temeiul unor suferințe generale, mâhniri generale și neîmpliniri generale, se zbat la subsolul unui clasament al obiectivăzării vieții politice din țară.

Exemplul PNȚCD-ului este cel mai relevant!

Creat din suferința țărănimii române, acest Partid al marilor suferințe și mâhniri naționale este marginalizat de niște tupeiști ai jafului politic!

Poate cineva să suprapună mâhnirea generală a țărănimii române peste „mâhnirea” personală a unui domn Cioloș? Peste „mâhnirea” personală a unui domn Ponta? A lui domn Băsescu? Și a altor domni și doamne care, așa , peste noapte s-au trezit conducători de Partide politice și negustori de electorat politic?

Răspunsul este cât se poate de simplu! Nu poate nimeni să cadă în a jocul murdar al orgoliilor personale ale unor politruci mărunți ai zilei!

Vrea cineva să ne asculte?

Dacă da, atunci vă rog domnilor electori, vă rog să luați act că eșecul politicii noastre de azi se datorează și acestei nenorocite dispersări a electoratului prin fragmentarea și împărțirea lui spre toate aceste peste 180 de formațiuni politice existente deja în viața politică a țării…

S-a dorit acest dezastru politic chiar prin legea de înființare a Partidelor politice.

S-a dat permisiunea de a se construi un „Partid politic” din minimum trei membri!!!

Observați dorința de împrăștiere a electoratului?

O să ajungem ca în anii 1990, când se înființaseră Partide de casă, cu mama, ministru de externe, tatăl, ministru de interne, unul dintre copii, președinte de Partid și unchiul dinspre mamă ministrul muncii…

Gustați ridicolul situației?

Mâhnit peste măsură, disperat și aproape învins de atâta „micime în educația cetățenească” din capul electoratului nostru tradițional îmi vine uneori să bă bucur când îi aud pe majoritatea românilor că s-au săturat de actuala clasă politică, că o duc din ce în ce mai greu, că trăiesc la imita sărăciei…

Și totuși, mai explic o dată, mai explic de două ori și de câte ori o fi nevoie până se vor ivi zorii unei posibile redresări…

Leave a Reply

Desfășurător