Zilele se scurgeau şi aici la Rubla tot atât de anodine ca la Bumbăcari. Iernile erau tot atât de reci, verile tot atât de calde, oamenii – cu rare excepţii – tot atât de răi. Citeam destul de mult şi în voie, iată cea mai mare satisfacţie pe care mi-o oferea pustietatea.
…La un moment dat, când s-au împlinit soroacele, am fost chemaţi „la Miliţie“, să ni se comunice prelungirea termenului sau eliberarea.
Cel care se întorcea din „audienţă“ trecea de voie, de nevoie pe „strada“ principală ca să ajungă acasă, iar colegii, din pragul uşii lor îl priveau întrebători. Nu era nevoie în general de o prea iscoditoare privire. Se ghicea din înfăţişarea preopinentului. Când mi-a venit rândul să mă întorc am avut o defilare triumfală. Se apropiau toţi de mine să mă întrebe când plec, iar eu, mândru, le spuneam, cu aerul de a fi câştigat la loterie:
– Mi-au mai dat încă trei ani!
…Casele din Rubla semănau între ele – fiind toate la fel de mohorâte. În fiecare, sta ascunsă o tragedie deosebită, o tragedie care adeseori nu era în felul ei mai prejos de a familiei atride. Fiecare „deţinut“ fusese rupt de ai lui. Pe unii îi lăsaseră nevestele. Pe alţii îi părăsiseră copiii. Se aflau şi unii abandonaţi de părinţi. Nimeni nu se lăuda însă cu durerea lui. Ştia că lângă el se afla una mai mare.
…De obicei, în fiecare duminică dimineaţa, la orele 9, ne duceam la miliţie să ni se ia prezenţa. Câteodată, pe lângă miliţian, ne controla şi câte un ofiţer de securitate. Foarte rar se întâmpla să vină şi o comisie care să înregistreze plângeri, cereri etc., etc. N-aveam obiceiul să mă plâng de nimic. Nici să cer. Ştiam că pentru cea mai mică favoare se cerea un echivalent în colaborare.
Fragment din N. Carandino, Nopți albe, zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste , Fundația Academia Civică, 2017
Nicolae Carandino
(1905-1996)
jurnalist, director al ziarului Dreptatea
Arestat în iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău și judecat în procesul liderilor PNȚ. A fost condamnat la 6 ani închisoare.
Închis la Galați și Sighet, apoi trimis cu DO în Bărăgan, în satele Bumbăcari și Rubla. Avea să fie eliberat abia în 1964.
Despre perioada de detenție și de domiciliu obligatoriu a scris în volumul Nopți albe, zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste
