Povestea neștiută de dragoste a Regelui Mihai: A iubit o faimoasă actriţă italiană

0
2880

Înainte de a împlini 18 ani, Regele Mihai I participă, la Teatrul Național, la o recepție oferită de Ambasada Italiei, unde se joacă și o piesă de teatru. Printre protagoniste, actrița Mariella Lotti, care avea și ea 18 ani. Peste numai câteva zile, pe 25 octombrie, regele a organizat o mică petrecere cu ocazia majoratului, prilej cu care a invitat-o și pe Mariella Lotti. Acesta a fost începutul unui frumoase povești de dragoste.

Anna Maria Pianotti, pe numele real, se trăgea din Lombardia, din Busto Arsizio. Își luase numele de scenă Mariella Lotti. Debutase de tânără, în 1938, iar până la sfârșitul anului 1939 avea deja trei filme la activ: „Jeanne Doré”, „Io, suo padre” și „Il socio invisibile”.

Idila dintre Mariella și Mihai s-a aprins repede. “Odată încheiate reprezentaţiile trupei în România, Mariella nu s-a întors la Roma. S-a instalat într-un luxos hotel al Capitalei şi a locuit acolo timp de două luni. În fiecare dimineaţă, Mihai de România o lua cu maşina în lungi plimbări”, scria revista France Dimanche, într-un număr din 18 aprilie 1948.

 

mai mult la :

jurnalul.ro/stiri/observator/

Lasă un răspuns