Oppler poartă numele faimoasei fabrici de bere construită în Bucureștiul anului 1854, înainte de Unirea Principatelor Române.

0
1017

Wilhelm Oppler a întemeiat atunci o marcă de prestigiu, apreciată de întreaga societate sub titlul de „Înteia fabrică română de bere”. Aceasta avea cel mai ridicat grad de fermentare dintre berile concurente și nu folosea nici un mijloc de conservare.

Fiul lui Wilhelm, Carol H. Oppler a extins afacerea, menținând numele fabricii Oppler, după cum era tradiția în țările occidentale. Aceasta se afla în zona Izvor de astăzi, din spatele Palatului Parlamentului. Din documentele de arhivă reiese că dl. Carol H. Oppler a cerut aprobare Primăriei să construiască fabrica din cărămidă, contribuind la înfrumusețarea și modernizarea orașului în acea zonă.

facebook.com/BereaOppler

Așadar, tiparul societății s-a transformat mereu în tandem cu evoluția tehnologică, iar apariția acestei fabrici amplasate pe deal, cu arhitectură modernă, a reprezentat un simbol vizibil al emancipării și intrării într-o nouă epocă. De altfel, fabrica era cunoscută sub termenul de „Coloseul Oppler”, găzduind o frumosă grădină unde aveau loc nenumărate concerte și spectacole, un spațiu intens frecventat și de celebrități precum I.L. Caragiale, Mihai Eminescu sau Carol Davila, clădirea devenind unul dintre spațiile emblematice ale Bucureștiului de altădată.

Relansarea unei mărci de tradiție

La peste un secol distanță, în anul 2016, am relansat această marcă de tradiție, cu aceleași coordonate ale calității, pentru a-i duce mai departe numele.

După o rețetă autentică, această bere se realizează prin fermentație naturală de 40 de zile, folosind doar ingrediente naturale de cea mai bună calitate: apă, malț din orz, hamei și drojdie.

Oppler Pilsner este o bere ușor de băut, răcoritoare și echilibrată. Aroma proaspătă este completată prin gustul usor amărui, care îi conferă atitudine și verticalitate. Este o bere cu ținută îndrăzneață, ce iși menține aspectul acidulat până la final.

Berea Oppler Brună surprinde de la început prin aroma încântătoare de caramel ce se completează cu nuanțe subtile de malț prăjit și pâine proaspătă neagră. Gustul său este catifelat și ușor amărui, de cafea și ierburi aromate. La această bere s-au folosit 4 tipuri de malț: Bayern, Viena, de culoare și malț pentru bere blondă.

Pentru toate aceste calități, berea Oppler îmbie la sărbătoare.

facebook.com/BereaOppler

Lasă un răspuns